preluate de pe: www.posturi.gov.ro
Asociația Dăruieşte Aripi, organizaţie non-profit de utilitate publică, merge acasă la 52 de copii cu cancer din Bucureşti şi din șapte judeţe învecinate, pentru tratamente care se pot face şi la domiciliu, în condiţii de maximă siguranţă.
Centrul de Inovație si e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București anunță că în 8 martie va avea loc un webinar cu totul special.
Ștefan Busnatu, prodecan al Facultății de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” și medic cardiolog, a anunțat că a fost lansat un nou proiect. Acesta se numește „Cercul studențesc de cardiologie și chirurgie cardiovasculară”.
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” Iaşi ar avea astfel oportunitatea de a realiza un spital universitar, coordonat în parteneriat cu primăria orașului.
Winter Dental Project este o inițiativă a Ligii Studenților la Medicină Dentară București implementată cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
În preajma Zilei Internaţionale a Femeii, am ales să portretizăm trei femei care fac lucrurile să progreseze în sistemul de sănătate din România. Vă invităm să le cunoașteţi mai bine pe: Simona Cocoș, Anca Buzoianu și Simona Melnic.
preluate de pe: www.posturi.gov.ro și www.ms.ro
Primăria Municipiului Bucureşti a anunțat că vor fi folosite fonduri din PNRR pentru a restaura și consolida Muzeul Gheorghe Tattarescu.
Centrul de Inovație și e-Health (CieH) din cadrul UMF „Carol Davila” (UMFCD) București ajută studenții în domeniul simulării medicale. Astfel, s-a dat startul înscrierilor la un workshop despre noțiuni de bază în laparoscopie.
O personalitate din medicina internațională a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Pe 4 martie, în incinta Electroputere Mall, de la ora 13.00, craiovenii îi vor întâlni pe studenții UMF Craiova și pe profesorii lor
Sâmbătă, 4 martie, între orele 12:00 și 22:00 va avea loc ediția a doua a Maratonului Resuscitării în București, într-un centru comercial.
preluate de pe: www.posturi.gov.ro
Schimbarea denumirii reflectă dezvoltarea din ultimii ani și abordarea problemelor tot mai diverse de sănătate mintală, nu numai ale celor legate de dependențele de substanțe.
Chiar dacă au lucruri în comun, între România și Republica Moldova există și diferenţe semnificative – de exemplu, sistemul de sănătate. Despre el ne-au povestit medicii și studenţii de peste Prut.
Institutul Francez din România organizează în luna martie Festivalul Filmului Francez în România, ajuns la ediția cu numărul 27.
S-a dat startul înscrierilor la Simularea Concursului de Admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași din 2023.
Lansarea volumului „Explorator în muzeu” va avea loc vinerea aceasta, la Grand Hotel Continental.
Reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca au anunțat data la care va avea loc simularea examenului de admitere onsite.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe